Sfaturi Google Ads – Cum Optimizezi o Campanie AdWords – Scorul de Calitate al Cuvintelor Cheie (prima parte)

Sfaturi Google Ads – Cum Optimizezi o Campanie AdWords – Scorul de Calitate al Cuvintelor Cheie

Acoperim acest subiect, al optimizării și creșterii scorului de calitate al cuvintelor cheie din campania ta Google AdWords în trei părți. În această primă parte a articolului vom vorbi despre:

  • Ce este scorul de calitate
  • Unde îl găsești în interfața Google Ads
  • Indicii care-l compun dar și scorul de calitate statistic (de-a lungul vremii)

În cea de a doua parte vom vorbi aplicat despre trucurile și principiile care stau la baza acțiunilor de optimizare a scorului de calitate.

În partea a treia vom acoperi acțiunile concrete de optimizare și creștere a scorului de calitate în campania ta de promovare Google Ads.

Când trebuie să verifici scorul de calitate?

Când gestionezi o campanie Google Ads, dacă simți că reclama ta nu mai produce cum producea odată, aruncă-ți un ochi pe scorul de calitatea al cuvintelor cheie. Dacă descoperi că acesta este unul scăzut, atunci, cel mai probabil, aceasta e printre principalele cauze ale scăderii rezultatelor generate de reclamă.

Scorul de calitate al cuvintelor cheie
Când campania ta nu mai merge bine, verifică scorul de calitate al cuvintelor cheie Google Ads

E important scorul de calitate?

Scorul de calitate te ajută să vezi perspectiva Google asupra cuvintelor cheie integrate în reclama ta.

Practic, prin notarea de la 1 la 10, vei înțelege ce „părere” are Google despre cât de bine e antrenată și joacă reclama ta în arena motorului de căutare:

  • Un scor de calitate mică înseamnă că Google e de părere că reclama ta e foarte slab pregătită și nu va accede decât rar în „grupele Champions League”.

  • Un scor de calitate mare, înseamnă că Google îți va da voie să participi „la masa bogaților”, anunțurile tale vor fi afișate cu prioritate și vor avea vizibilitate Premium!

Unde găsești scorul de calitate?

Pentru campaniile tale de căutare, scorul de calitate este un indicator disponibil la nivelul cuvintelor cheie din grupurile de anunțuri. Dacă nu-l ai deja setat în coloanele interfeței web Google Ads, e bine să o faci.

1) În contul tău Google Ads, la nivel de campanie / ad-group / cuvinte cheie, selectează „coloane”

Unde găsești scorul de calitate?
Unde găsești scorul de calitate în interfața Google Ads
Unde găsești scorul de calitate?
Interfața Google Ads - modifică coloanele

2) Apoi „modifică coloanele”

3) Selectează apoi „scorul de calitate” și clic pe „salvare”

scor de calitate google adwords
Selectează scorul de calitate

Din ce e compus scorul de calitate?

Cei cu un ochi mai ageri, au observat deja că la integrarea coloanei scorului de calitate, Google Ads ne pune la dispoziție și indicii care-l compun. Astfel, pe lângă scorul de calitate în sine, avem acolo și cei 3 indicatori deosebit de importanți care-l compun, E vorba de:

Scorul de Calitate (A) e compus din

  1. Rata de clic previzionată
  2. Experiența legată de pagina de destinația și
  3. Relevanța anunțului
scor calitate cuvinte cheie
Din ce e compus scorul de calitate

Scorul de calitate al cuvintelor cheie, rata de clic, experiența landing page și relevanța anunțurilor

Scorul de calitate al cuvintelor cheie este nota de la 1 la 10 acordată de Google cuvintelor cheie integrate în ad-grupurile din campaniile tale de search.

Indicii care-l compun au trei trepte de gradare

Scorul de Calitate e notat de la 1 la 10
  1. Rata de clic previzionată
  2. Experiența legată de pagina de destinația și
  3. Relevanța anunțului

Indicii care compun scorul de calitatea pot avea valoarea

  1. Sub medie
  2. Medie
  3. Peste medie

Practic, în funcție de „jocul” celor 3 indici care-l compun vei obține o notă mai bună sau mai proastă.

O combinație „letală” în care toți indicii sunt „sub medie”, va genera, cel mai probabil un scor foarte mic, chiar de 1.

Cu cât jocul celor 3 indici ajunge la „peste medie” cu atât scorul de calitate al cuvintelor cheie din campania ta se va apropia de 10.

Iar când bifezi „peste medie” la toți cei 3 indici, atunci sigur vei obține un 10 de la Google și, deci, posibilitatea de a juca în liga campionilor!

indicii care compun scorul de calitate
"Jocul" celor 3 indici decid scorul tău de calitate

Scorul de Calitate Statistic al cuvintelor cheie

Poate ați observat la prezentarea coloanelor pe care am recomandat să le afișați în interfața Google Ads a contului tău și scorul de calitate statistic care, la rândul lui, e compus din:

  1. Rata de clic statistica (valoarea CTR)
  2. Experiența legată de pagina de destinație statistică
  3. Relevanța statistică a anunțului
scorul de calitate statistic
Scorul de calitate statistic

Cum ne ajută Scorul de Calitate Statistic al cuvintelor cheie

Prin vizualizarea acestor indicatori,

  • alegând o perioadă relevanta de comparare (în cazul nostru, am ales intervalul 1 ian-22 sept. 2021) și apoi,
  • prin alegerea segmentului de timp (în cazul nostru, lunar), din interfața web Google Ads la nivelul grupului de anunțuri,

putem vedea evoluția scorului de calitate și, mai ales, a celor 3 indici care-l determină de-a lungul perioadei alese.

Putem trage astfel anumite concluzii cu privire la evoluția ratei de clic, experiența pe pagina de destinație și relevanța anunțului în raport cu optimizările făcute în perioada respectivă și evoluția mediului concurențial.

Aceste concluzii ne ajută să luăm decizii cu privire la optimizările necesare în vederea îmbunătățirii scorului de calitate.

În articolul următor vom discuta despre cum crești scorul de calitate prin intervenția asupra celor 3 indici care-l compun.

Vrei Promovare Google / Facebook Ads?

Vrei Promovare care-ți Crește Afacerea?