optimizare scor de calitate

Sfaturi Google Ads – Cum Crești Scorul de Calitate într-o Campanie AdWords (partea a 2-a)

Sfaturi Google Ads – Cum Crești Scorul de Calitate într-o Campanie AdWords

În articolul precedent am discutate despre:

  • Ce este scorul de calitate
  • Unde îl găsești în interfața Google Ads
  • Indicii care-l compun dar și scorul de calitate statistic (de-a lungul vremii)

Vom vorbi astăzi despre trucurile și principiile de la care să pornești atunci când vrei optimizarea scorului de calitate.

În partea a treia și ultima, vom vorbi concret despre cum crești scorul de calitate al cuvintelor cheie din campania ta Google Ads.

Punctul de pornire din prezent… se află în trecut

Ca să poți lua deciziile corecte de optimizare, acum, în prezent, nu strică să știi ce s-a întâmplat în trecut.

Un bun punct de pornire este de a încerca să afli statistic ce s-a întâmplat cu scorul tău de calitate de-a lungul unei perioade relevante din trecut. Pentru asta, consultă scorul de calitate statistic al cuvintelor cheie și indicii statistici care-l compun.

Așadar, mai întâi selectează scorul de calitate (prezent) [1 și 1-A] + indicii care-l compun și scorul de calitate statistic [2 și 2-B], respectiv, indicii care-l compun:

Scorul de Calitate într-o Campanie AdWords
Punctul de pornire din prezent... se află în trecut

Trucul datorită căruia poți vedea Scorul de Calitate Statistic segmentat pe diverse perioade

Odată ce ai selectat și afișat acești indicatori în coloanele interfeței web Google Ads, aplică următorul „truc” pentru a putea vedea datele statistice segmentate pe perioade de timp relevante.

Trucul este să adaugi segmentele de timp în interfață. Astfel:

1) Clic pe butonul segmente [1]

scorul de calitate statistic
Truc! Scor de Calitate Statistic segmentat pe diverse perioade
optimizare scor de calitate

2) Apoi pe „Oră” [2] și apoi perioada de interes urmărită, de exemplu, luna [3]:

3) Rezultatul va arăta așa

indicatori scor de calitate statistic
Indici Scor de Calitate Statistici segmentați pe luni

Ce concluzii poți trage din studiere scorului de calitate statistic?

Analiza scorului de calitate statistic și a indicilor statistici ce-l compun pe intervale de timp din trecut este relevantă deoarece, coroborată cu acțiunile de optimizare întreprinse în trecut, îți relevă ce ai făcut bine dar, mai ales, ce ai făcut prost. Mai precis poți afla CAUZA pentru care scorul de calitate prezent a scăzut!

În imaginea de mai sus, exemplul e unul pozitiv și relevă că începând cu lunile iunie-iulie, Google a crescut scorul experienței legată de pagina de destinație pentru cuvintele cheie în cauză, urmare probabil unor optimizări făcute fie la campanie, fie în site, fie la ambele. Această creștere, de la o experiență medie la una peste medie a determinat și creșterea scorului de calitate de la 8/10 la 10/10. Excelent!

Vrei Promovare Online Rentabilă?

Vrei un Site Nou?

Așadar, cum crești scorul de calitate al cuvintelor cheie?

Este de acum evident că pentru a obține o creștere a scorului de calitate e nevoie să optimizezi cei trei indicatori care-l compun. E de reținut, că cei trei indicatori au o pondere egală în stabilirea scorului de calitate, așadar, niciunul nu e mai puternic sau mai slab decât celălalt. De asemenea, e foarte important de reținut că orice acțiune întreprinsă pentru optimizarea oricăruia dintre cei 3 indicatori poate avea efect, pozitiv sau negativ, asupra celorlalți doi ceea ce va influența, pozitiv sau negativ, scorul de calitate în sine.

Un sistem aproape „mecanic” de pârghii și mecanisme care generează mișcări și rotații

Cu alte cuvinte, este un sistem aproape „mecanic”, de pârghii și mecanisme, reprezentate de indici, în cazul nostru, care generează mișcări și rotații, reprezentate de scorul de calitate. Un fel de ceata lui Pițigoi, dai într-unul, țipă doi!

Scor de Calitate = Pârghii și Mecanisme
Un sistem aproape „mecanic” de pârghii și mecanisme care generează mișcări și rotații

Ceata lui Pițigoi, dai într-unul, țipă doi! sau Unde dai și unde crapă!

Așadar, să spunem că problema ta este indicatorul Relevanța anunțurilor care a trecut sub medie. Sunt multe acțiuni de optimizare pe care le poți întreprinde dar, ATENȚIE!, conform principiului lui „Pițigoi”, dacă nu știi ce faci, dacă faci prea mult sau dacă faci prea puțin, o să „dai” în „relevanța anunțurilor” și s-ar putea să „crape” în „valoarea CTR” sau în „experiența legată de pagina de destinație”!

Principiul de la care trebuie să pleci când optimizezi scorul de calitate

Un principiu pe care e bine să-l pui în practică și care te va ajuta în echilibrarea bună a mecanismului descris mai sus e acela că Google, ca deținător al terenului de competiție, urmărește existența unui cerc perfect. Un cerc perfect privit din prisma utilizatorului! Ține minte, din punct de vedere al Google, utilizatorul este clientul lui final, tu, ca advertiser, ești doar un fel de furnizor, deci o terță parte. Aici e cheia!

Cercul perfect dorit de Google

Așadar, acesta e marele secret. Pentru un scor de calitate excelent, trebuie să optimizezi campania așa încât Google să considere că clientul lui final, utilizatorul, va fi pe deplin satisfăcut.. Pe scurt, Google vrea ca:

  1. Ceea ce utilizatorul caută pe Google
  2. Să fie reflectat în anunțul pe care utilizatorul îl vede și
  3. Perfect lizibil în pagina din site unde utilizatorul ajunge

Asta e tot! Dacă utilizatorul caută „set de mătură cu făraș”, Google vrea ca utilizatorul să poată vedea în anunțul tău că oferi „set mătură cu făraș” și, după ce dă clic și aterizează în pagină, utilizatorul să ajungă fix în pagina unde poate vedea setul de mătură cu făraș.

cercul perfect dorit de Google
Cercul perfect dorit de Google

Strategia de Reclamă și Segmentarea Campaniei

Așadar, pentru Relevanța anunțurilor, asigură-te că reclama ta este segmentată corespunzător, că există un grup de anunțuri care licitează pentru cuvintele cheie „set mătură cu făraș”, că în titlurile și în descrierile anunțurilor vorbești despre „set mătură cu făraș”.

De asemenea, ține minte că segmentarea se face „cu cap”. Ai grijă să nu îți dai singur cu stângul în dreptul și să te „auto-concurezi” introducând același cuvânt cheie sau unul asemănător în alt grup de anunțuri sau, și mai rău, într-o campanie separată.

În partea a treia și ultima, vom vorbi concret despre cum crești scorul de calitate al cuvintelor cheie din campania ta Google Ads, pe fiecare dintre cele trei segmente (indicatori) care-l compun. Vom vorbi despre:

  • cum optimizezi CTR-ul
  • cum optimizezi anunțurile
  • cum optimizezi landing page

Vrei Promovare Google / Facebook Ads?

Vrei Promovare care-ți Crește Afacerea?